Botoșani: Impact între un tren de călători şi o mașină. O persoană a fost rănită!

Accidentul s-a produs, în urmă cu puțin timp, la o trecere la nivel cu calea ferată fără barieră.

O persoană a fost rănită în urma impactului dintre un tren de călători și un autoturism. Accidentul s-a produs, în urmă cu puțin timp, la o trecere la nivel cu calea ferată, fără barieră, în localitatea Mășcăteni. Trenul circula pe ruta Iași - Dorohoi.

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii Gărzii de Intervenție Trușești și Detașamentului de Pompieri, cu o autospecială de stingere cu apă, una de descarcerare, autospeciala de transport personal și victime multiple, două ambulanțe SMURD, printre care și cea de terapie intensivă mobilă SMURD, dar și o ambulanță SAJ.

 

Aceștia au constatat faptul că șoferița autoturismului, o femeie, în vârstă de 27 de ani, era încarcerată. Cu ajutorul accesoriilor specifice, pompierii militari au tăiat caroseria care bloca accesul la victimă. Femeia, conștientă și cooperantă, a fost scoasă din autovehicul. Aceasta a fost preluată de un echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD și transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Cele 35 de persoane din tren au fost evaluate medical. Un copil, în vârstă de 11 ani, a suferit un atac de panică, fiind preluat de echipajul SMURD, care i-a acordat îngrijiri medicale la fața locului. Celelalte persoane din tren nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Pompierii au acționat pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu.

Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mit sau realitate? Un medic din Botoșani vorbește despre infertilitate!

Sunday, 25 October 2026

Dr. Alexandra Dana Ifrim, medic ginecolog din Botoșani, vorbește despre infertilitate și demontează câteva mituri cu care pacientele ajung în cabinetul dumneai. „Există multe...

Preoții misionari de caritate din Iași, Botoșani și Neamț au participat la conferința anuală!

Sunday, 25 October 2026

Ansamblul Mitropolitan a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Conferința anuală a preoților misionari de caritate din Arhiepiscopia Iașilor. Întâlnirea a început cu rugăciune...

Performanță deosebită pentru un elev botoșănean: A obținut locul II la Concursul Național de Fizică „Evrika”!

Sunday, 25 October 2026

Elevul Ciobanu Tudor, de la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani, a obținut premiul al II-lea la cea de-a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Fizică „EVRIKA&rdq...