Botoșani: Fost militar acuzat că a bătut două surori pe stradă!

S-a întâmplat pe o stradă din Botoșani, în a doua zi de Paști. Cei trei şi-au împărţit lovituri până au ajuns la spital.

Un militar în rezervă este acuzat că a bătut două surori, pe fondul unei neînţelegeri. S-a întâmplat în a doua zi de Paşte, pe o stradă din Botoşani, iar după conflict, bărbatul le-ar fi abandonat pe cele două, într-o baltă de sânge.

Din primele informaţii, cei implicaţi în scandal se cunoşteau, iar conflictul a avut la bază nişte neînţelegeri mai vechi. Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, ar fi avut o altercaţie cu cele două femei de 34, respectiv 49 de ani, potrivit ObservatorNews.

 

Femeile i-ar fi adresat nişte reproşuri, iar de la discuţii în contradictoriu s-a ajuns inclusiv la lovituri. Potrivit unor surse, toţi cei implicaţi în scandal şi-ar fi împărţit lovituri reciproc. În urma altercaţiei, cei trei au ajuns la spital, acolo unde au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Întregul conflict s-a lăsat şi cu plângeri penale, de ambele părţi, astfel cazul a ajuns şi în atenţia poliţiştilor. Aceştia au deschis un dosar penal pentru loviri sau alte violenţe. Cercetările în acest caz continuă.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bombă de aruncător și focos fuzant de artilerie, găsite de muncitori în timp ce lucrau la Șoseaua de Centură a Botoșaniului!

Wednesday, 28 October 2026

O bombă de aruncător și un focos fuzant de artilerie au fost descoperite, în această după-amiază, în localitatea Orășeni Vale, comuna Curtești. Muniția a fost găsită de o pe...

MAI despre părinții care își sperie copiii pentru vizualizări pe TikTok: „Este un abuz emoțional”

Wednesday, 28 October 2026

Ministerul Afacerilor Interne reacționează, pe pagina de socializare, în legătură cu trendul de pe TikTok prin care părinții îi sperie pe copii. „Dacă cel care filmează r&...

Moșii de toamnă, zi de pomenire a celor adormiți întru Domnul. Credincioșii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie!

Wednesday, 28 October 2026

Moșii de toamnă reprezintă un moment de rugăciune și aducere-aminte pentru cei trecuți la cele veșnice. În această zi, credincioșii ortodocși îi pomenesc pe părinți, bunici, st...