Botoșăneni blocați în Telescaun la Vatra Dornei în prima zi de Paști

50 de turiști, printre care și botoșăneni, au rămas blocați în Telescaun la Vatra Dornei în prima zi de Paști, potrivit monitorulsv.ro.

Potrivit administratorului telescaunului, Paul Bonches, incidentul ar fi fost provocat de un șofer ce se afla într-o zonă interzisă traficului rutier.

Evenimentul s-a petrecut în jurul orei 15:20, când telescaunul s-a oprit subit și la încercarea de repornire s-a constatat că nu există blocaj, fiind vorba de ceva mult mai grav.

 

„La scurt timp, am primit un telefon din partea numitului Sergiu Rusu, care m-a anunțat că a făcut o mare prostie: a intrat cu mașina de teren personală într-un scaun al Telescaunului, în zona intermediară, acolo unde acesta circulă la o înălțime mică de sol. Zona respectivă este proprietate privată și este semnalizată cu indicatoare privind accesul interzis, ceea ce înseamnă că nu putem vorbi despre o vină comună, ci, exclusiv, individuală! Am fost, astfel, nevoiți, după constatarea echipei tehnice a Telescaunului că remedierea avariei necesită câteva ore de muncă, să urmăm procedurile ce se impuneau”, a declarat Paul Bonches, administrator Telescaun din Vatra Dornei.

Au fost anunțate astfel toate instituțiile de salvare și ISCIR Iași.

„Lucrătorii TELESCAUN VATRA DORNEI au fost în permanență în dialog cu turiștii blocați, care au fost și martorii momentului în care mașina a lovit instalația și cărora le mulțumesc pentru înțelegerea de care au dat dovadă. De asemenea, aceștia au primit contravaloarea biletului înapoi, iar din discuțiile avute se pare că nu vor fi plângeri depuse din partea lor. La începutul acțiunii de coborâre a turiștilor au avut prioritate un minor și o persoană diabetică, de aceeași atenție sporită beneficiind toate persoanele blocate. Urmează, din nou, un raport din partea celor de la ISCIR Iași, însă motivul problemei este clar, evident”, a mai adăugat Bonches.

Acesta a mai transmis că „regretăm incidentul, care a venit la o scurtă perioadă de cel anterior, însă în ambele cazuri problema nu a ținut de calitatea instalației sau de lipsa reviziilor, de aceea facem apel la mai multă responsabilitate colectivă și aducem mulțumiri colegilor de la ISU, Jandarmeria Montană, Salvamont Suceava și Salvamont Vatra Dornei pentru celeritatea cu care au acționat. Sperăm să fie ultimele incidente de acest fel și ne cerem scuze tuturor turiștilor care au trecut prin această situație neplăcută.”

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Aleșii de la județ sprijină copiii cu rezultate deosebite la învățătură să meargă la mare! (Foto, Video)

Wednesday, 5 August 2026

Consilierii județeni s-au întrunit, miercuri, în cadrul unei ședințe extraordinare. Aleșii de la județ au avut de votat încheierea unui protocol între Consiliului Județea...

Un imobil monument istoric din Botoșani se vinde, aleșii locali nu au fost de acord să cumpere! (Foto, Video)

Tuesday, 4 August 2026

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani, a cerut votul consilierilor locali pentru cumpărarea unui imobil monument istoric. Proiectul care prevede exercitarea dreptului de preemțiune pentru c...

Au cerut asfalt și au primit o promisiune. Se întâmplă chiar în Botoșani! „Mai prind oare asfalt sau dau mâna cu preotul?” (Video)

Friday, 31 July 2026

Deși locuiesc în municipiul Botoșani într-o zonă relativ centrală, nu au parte totuși de aceleași condiții de trai ca ceilalți locuitori ai municipiului reședință de județ. Est...