Botoșăneni blocați în lift, într-un bloc din municipiul Botoșani!

Două persoane, o femeie de 65 de ani și un bărbat de 55 de ani, au avut nevoie de ajutorul pompierilor militari să iasă dintr-un lift.

S-a întâmplat în urmă cu puțin timp, într-un bloc de pe strada Prieteniei, din municipiul Botoșani. Cei doi au urcat în ascensor și intenționau să ajungă la etajul al IX -lea. Liftul nu a pornit, iar ușa s-a blocat. După mai multe zeci minute în care au încercat să scape din captivitate, aceștia au cerut ajutorul pompierilor botoșăneni.

La fața locului a ajuns, în cel mai scurt timp, un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de descarcerare. Cu ajutorul accesoriilor specifice, pompierii au deschis ușa liftului.

Cele două persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului de la un echipaj SAJ. Ulterior, au refuzat transportul la spital.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Actrița Karina Jianu intră în echipa Teatrului ”Mihai Eminescu” din Botoșani! ”Aștept cu entuziasm proiectele pe care le vom construi împreună!”

astăzi, 11:24

În echipa Teatrului „Mihai Eminescu” Botoșani intră cunoscuta actriță Karina Jianu. Născută la Botoșani, absolventă în 2024 a specializării Actorie din cadrul Unive...

Primul ministru din Guvernul Niculescu prezent la Botoșani!

astăzi, 11:18

Botoșaniul va fi vizitat, sâmbătă, de primul ministru din Guvernul Luca Niculescu. Instituția Prefectului – Județul Botoșani anunță că ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice ...

Alertă meteo de Cod Galben pentru județul Botoșani!

astăzi, 10:03

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de Cod Galben care vizează și județul Botoșani. Avertizarea meteo – Cod Galben de vânt puternic, este valabilă vine...