Botoșănean transferat la Iași, după ce a fost bătut de soție!

Un botoșănean în vârstă de 40 de ani a ajuns la spital cu traumatism facial și cranian, după ce a fost lovit de soția lui cu o sticlă de bere în cap! Bărbatul a fost transferat către clinica de chirurgie buco-maxilo-facială din Iași.

Povestea este una care seamănă cu toate cele care au drept numitor comun violența în familie. Doar că, de această dată, sătulă de scandal și de loviturile pe care le încasa, femeia nu a mai așteptat să fie pusă la pământ, astfel că și-a lovit prima soțul. Lovitura cu sticla a fost una destul de dură, bărbatul simțind imediat gravitatea situației. A sunat la 112, la fața locului ajungând un echipaj de Ambulanță. 

Pacientul a fost transferat la UPU Botoșani, unde a beneficiat de tratament de specialitate, medicii diagnosticându-l cu traumatism facial și cranian, dar și cu fracturi faciale multiple, fractură zigomatic stang cu înfundare, fractură pereţi ram maxilar stâng şi plăgi frontale orbitare dreaptă şi stângă. După ce plăgile au fost suturate, bărbatul a fost trimis la Clinica de chirurgie buco-maxilo-facială din Iași.


 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșaniul găzduiește întâlnirea anuală a președinților filialelor județene ale SSMR și a inspectorilor de matematică!

Wednesday, 16 September 2026

Municipiul Botoșani găzduiește, în aceste zile, reprezentanți ai comunității profesionale implicate în dezvoltarea educației matematice din România. În perioada 17&nd...

Iftime i-a pus gând rău lui Șumudică înaintea meciului dintre CFR Cluj și FC Botoșani!

Wednesday, 16 September 2026

CFR Cluj va da piept cu FC Botoșani în această etapă, într-un meci programat sâmbătă, de la ora 17:30, pe stadionul din Gruia. Va fi ultima rundă disputată în Superli...

UE propune interzicerea accesului la rețele sociale pentru copiii de sub 13 ani!

Wednesday, 16 September 2026

Comisia Europeană va propune, joi, „KIDS ACT” al UE, care va interzice rețelele sociale pentru utilizatorii sub vârsta de 13 ani și conturile personale sub vârsta de 15 ani....