Botoșănean implicat într-un accident rutier soldat cu cinci victime!

Botoșăneanul a avut ghinionul de a întâlni în trafic o căruță nesemnalizată. Căruțașul, un tânăr în vârstă de 19 ani, băuse înainte de a ieși pe șosea. Toate cele cinci victime - printre care și doi minori - care se aflau în căruță, au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Duminică, în jurul orei 20.00, un bărbat de 31 de ani, din comuna Tudora, județul Botoșani, conducea o autoutilitară pe DJ 209, pe raza comunei sucevene Fântânele. La un moment dat, autoutilitara a intrat în coliziune laterală cu un atelaj hipo care nu avea în dotare dispozitive fluorescent-reflectorizante, condus de către un tânăr de 19 ani, din comuna Fântânele.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a unei femei de 36 de ani, a doi bărbați de 24 și 26 de ani, precum și a doi minori de 11, respectiv de 14 ani, toți din comuna Fântânele, pasageri ai atelajului hipo, care au fost transportați la Spitalul Judeţean Suceava pentru a  li se acorda îngrijiri medicale.           

Potrivit IPJ Suceava, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool în aerul expirat, după care i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Conducătorul atelajului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.27mg/l alcool în aerul expirat, după care la Spitalul Judeţean Suceava a refuzat recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Aglomerație în două puncte de frontieră din țară, se recomandă tranzitarea prin Botoșani!

astăzi, 13:38

În PTF Sculeni și Albița, la această oră, se înregistrează un trafic intens pe sensul de ieșire din Republica Moldova, ceea ce îngreunează accesul autovehiculelor către punct...

Toamna, sărbătoare a creativității la Școala Gimnazială „Dan Iordăchescu” din Hlipiceni! (Foto)

astăzi, 13:23

Toamna a adus culoare, veselie și creativitate la Școala Gimnazială „Dan Iordăchescu” Hlipiceni, unde preșcolarii și elevii au participat la activități educative și recreative ded...

Croitoru a vorbit despre ”probleme interne” la Botoșani și a tras concluzia după 1-3 cu Petrolul: „Nu au putut, săracii”

astăzi, 12:20

FC Botoșani a fost învinsă pe teren propriu de Petrolul, scor 1-3, în etapa cu numărul 13 din SuperLigă. Martins, cu o dublă (27, 54), a fost eroul „Lupilor Galbeni”, &...