Botoșănean implicat într-un accident rutier, din cauza unui șofer beat!

Accidentul rutier s-a produs din cauza nerespectării indicatorului Cedează trecerea. Polițiștii au întocmit un dosar penal. 

Botoșănean implicat într-un accident rutier, din cauza unui șofer beat!


Foto: arhiva

În noaptea de luni dpre marți, la ora 1.30, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Suceava a fost sesizat despre faptul că, pe B-dul George Enescu din localitate, a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar unul dintre conducătorii auto se află sub influența băuturilor alcoolice.

Din primele cercetări, polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, în timp ce conducea autoturismul pe strada Scurtă din municipiul Suceava, ajuns la intersecția cu B-dul George Enescu, un localnic de 60 de ani nu a respectat semnificația indicatorului Cedează trecerea și a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 24 de ani, din județul Botoșani.

În urma impactului nu au rezultat victime, ci doar avarierea celor două vehicule. Potrivit IPJ Suceava, întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto de 60 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de refuzul sau sustragerea conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, ce va fi soluționat procedural.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

ATENȚIE! Circulația prin Punctul de Trecere a Frontierei Stânca va fi suspendată marți, 10 noiembrie!

astăzi, 12:07

Poliția de Frontieră Iași informează participanții la traficul transfrontalier că, în data de 10 noiembrie 2026, în intervalul orar 08:00-20:00, circulația prin Punctul de Trecere a...

La volan cu alcoolemie 1,07, avea și permisul anulat de mai bine de un an!

astăzi, 11:55

Polițiștii din Botoșani au emis, duminică seara, ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 31 de ani, din localitatea Bucecea, cercetat pentru comiterea infracțiun...

Au luat-o la sănătoasa când au văzut polițiștii: Tineri urmăriți în trafic și imobilizați de oamenii legii!

astăzi, 11:16

În cursul zilei de duminică, 8 noiembrie 2026, polițiștii din Botoșani au procedat la oprirea regulamentară, în localitatea Nicșeni, a unui autoturism condus de către tânăr d...