Botoșănean grăbit să treacă, în timp ce bariera de cale ferată cobora, a fost izbit în plin de un BMW!

De suferit a avut tânărul de 29 de ani de la volanul mașinii BMW.

Un șofer a provocat un accident rutier după o trecere la nivel cu calea ferată dintre Rădăuți și Dornești, ieșind pe drumul național fără a se asigura, în fața unui autoturism BMW.

Accidentul s-a produs luni, în jurul orei 18.00, și pe fondul forțării trecerii căii ferate, în condițiile în care bariera era în coborâre. Accidentul a fost înregistrat și de o cameră de supraveghere, conform monitorulsv.ro.

Pe imagini se vede cum șoferul unei camionete, care circula de pe drumul comunal 41 Dornești, în timp ce barierele se acționau pentru a fi coborâte, a forțat trecerea și a ieșit pe drumul principal, DN 17A. Pe acest drum, dinspre Rădăuți, venea un autoturism BMW, condus de un tânăr în vârstă de 29 de ani, din municipiul Caracal, județul Olt.

 

Șoferul autocamionetei, un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Botoșani, ieșit pe DN 17A fără a acorda prioritate, a fost lovit puternic, din lateral, de BMW-ul care avea prioritate. De suferit a avut tânărul de 29 de ani de la volanul mașinii BMW.

Acesta a fost dus cu ambulanța la spitalul din Rădăuți, având o luxație de cot, fără alte probleme deosebite.   

Ambii șoferi implicați în accident au fost verificați cu aparatul etilotest și nu erau băuți.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Botoșani pierde în fața CFR Cluj, într-un meci cu patru goluri!

Saturday, 19 September 2026

CFR Cluj a învins-o pe FC Botoșani cu 3-1 în etapa a 10-a din Superliga, într-o partidă în care oaspeții au rămas în inferioritate numerică încă din minutul 9...

Unde va fi înmormântat părintele Nicodim: ”A fost dorința sa mai veche!”

Saturday, 19 September 2026

Părintele Nicodim Nechita va fi înmormântat în curtea Bisericii ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Teioasa, orașul Darabani. Anunțul a fost făcut de Prim...

Laura a fost găsită fără viață în grădina casei. Avea 47 de ani

Saturday, 19 September 2026

O seară liniștită s-a transformat într-o tragedie pentru o familie din Bucecea. Laura, în vârstă de 47 de ani, a fost găsită fără viață, vineri seară, în grădina lo...