Un bătrân în vârstă de 90 de ani, a fost găsit fără suflare, marți dimineață, în propria locuință, în municipiul Dorohoi. El prezenta un traumatism cranian, astfel că Poliția a demarat o anchetă in rem sub aspectul comiterii infracțiunii de omor. Autorul încă nu a fost identificat.
Descoperirea a fost făcută de către o femeie de 75 de ani, care se deplasase la domiciliul bărbatului pentru a-i duce mâncare. Ea a sunat la 112, în jurul orei 8:55, la fața locului fiind direcționate mai multe echipaje de poliție și o ambulanță.
Cadrele medicale nu au putut face decât să constate decesul. Corpul a fost preluat de Medicina Legală, în vederea efectuării necropsiei. Toate indiciile conduc spre comiterea unei crime.
„Echipajul care s-a deplasat la fața locului a gasit victima căzuta pe pardoseală, în una dintre camerele locuinței, prezentând un traumatism la nivelul capului. În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitatea a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, urmând ca în funcție de rezultatele acestora să se dispună măsuri”, a declarat Delia Nenişcu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.
Bătrânul locuia împreună cu fiul său, ambii fiind cunoscuți pentru consum de alcool și scandaluri. În imobil își făcea adesea veacul și un om al străzii, prieten al celui din urmă. Poliția i-a luat în vizor ca suspecți.