Bărbatul de 58 de ani, văzut ultima dată pe malul unui iaz de la Satu Nou, nu a fost găsit. Salvatorii continuă căutările mâine (video)

Din păcate, bărbatul de 58 de ani, căutat în iazul de la marginea localității Satu Nou, nu a fost găsit. Căutările au fost sistate odată cu lăsarea serii. Acestea vor fi reluate mâine, potrivit Dorinei Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) din Botoșani.

Pompierii au fost solicitați, joi seară, să intervină după ce pe malul apei s-au găsit papucii și telefonul bărbatului.

Căutările pe apă s-au desfășurat, neîntrerupt, aproape 24 de ore. Astăzi, forțele au fost suplimentate cu un echipaj cu barcă de la Detașamentul de Pompieri Botoșani.

„Pe lângă acestea, au intervenit un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o barcă, o ambulanță SAJ, dar și polițiști”, precizează Dorina Lupu.



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...

Noul prefect a depus jurământul, Dan Șlincu: „Problemele botoșănenilor nu au culoare politică” (Foto, Video)

Monday, 2 November 2026

Luni dimineață, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Botoșani. În funcția de prefect al ...

Un șef de la Drumuri Naționale Botoșani despre pregătirile de iarnă: „Lumea ia acasă tot ce poate” / „Ar fi sfinte” (Video)

Friday, 30 October 2026

Ing. Liviu Mihalache, șef adjunct al Secției de Drumuri Naționale Botoșani, a vorbit în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural despre pregătirile pentru iarna 2026 – 2027. Acesta...