Bărbat transportat la Urgențe, din cauza unei reacții alergice severe. De vină ar fi niște felii de salam

Un bărbat de 43 de ani a ajuns, joi, la Urgenţe după ce a suferit un şoc anafilactic (care afectează respirația), dintr-un motiv mai puţin obişnuit.

Bărbatul, din Mănăstirea Doamnei, a sunat la 112 după ce i s-a umflat foarte tare buza şi limba şi abia mai putea vorbi. Acesta a fost preluat de un echipaj de la ambulanţă şi dus la spital, bărbatul spunându-le cadrelor medicale că tot ce consumase au fost câteva felii de salam şi o bere. Cadrele medicale i-au aplicat imediat tratamentul pentru astfel de situaţii, pacientul fiind stabilizat şi ulterior internat pentru supraveghere medicală. Medicii cred că bolnavul ar fi putut fi alergic la unul din ingredientele din salam.

Şocul anafilactic este o reacție alergică severă care poate apărea în câteva secunde sau minute de la expunerea la un alergen alimentar, sau veninul rezultat în urma unei înțepături de albină sau viespie. Cantitatea mare de substanțe chimice eliberate de sistemul imunitar pentru a face faţă substenţei considerate toxice duce la scăderea tensiunii arteriale şi îngustarea căilor respiratorii, victimei fiindu-i tot mai greu să repisre. Simptomele anafilaxiei mai includ erupție la nivelul pielii, greață și vărsături. Dacă anafilaxia nu este tratată imediat, se poate ajunge la pierderea conștienței sau chiar la moarte. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Elevii Liceului „Petru Rareș” din Botoșani, premiați la un concurs gastronomic! (Foto)

astăzi, 12:09

Elevii din clasa a X-a - Industrie alimentară, au reprezentat Liceul Tehnologic „Petru Rareș” din Botoșani cu talent, creativitate și pasiune la cea de-a IX-a ediție a Concursului &bd...

Automobil în valoare de 125.000 de lei, furat din Danemarca, descoperit la Stânca!

astăzi, 11:45

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit la controlul de frontieră şi au indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor, un autoturism ...

Atenție! Vânt puternic pentru județul Botoșani până luni seară!

astăzi, 09:39

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de vânt pentru județul Botoșani, din această seară, de la ora 21:00, până mâine seară, la aceeași...