Bărbat rămas pe drumuri în plină iarnă: Un incendiu devastator i-a distrus în totalitate locuința!

Când s-a produs incendiul, proprietarul nu era acasă. Flăcările au fost observate și anunțate prea târziu. 

Un bărbat din localitatea Păsăteni are nevoie de ajutor după ce a rămas fără casă, în urma unui incendiu. Evenimentul a avut loc aseară. Când s-a produs incendiul, proprietarul nu era acasă. 

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii militari de la Garda de Intervenție Trușești, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Aceștia au constatat faptul că ardeau bunurile din două camere, hol, dar și o parte din acoperiș.  Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a intervenit mai bine de două ore.

 

Cel mai probabil, evenimentul s-a produs după ce mai multe materiale combustibile așezate lângă soba încinsă au luat foc. Incendiul a fost observat și anunțat cu întârziere. 

Pentru evitarea unor astfel de evenimente,  ISU Botoșani vă recomandă:

-nu puneți materiale combustibile sau haine la uscat pe sobe ori în imediata lor apropiere;

-nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcționării;

-nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;

-nu lăsați ușa sobei deschisă;

-nu supraîncălziți soba;

-montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri;

-stingeți focul pe timpul nopții;

-nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.

”De asemenea, pentru prevenirea intoxicațiilor cu fum se recomandă montarea detectoarelor de incendiu în locuințe, în vederea semnalizării din timp a utilizatorilor referitor la eventualele acumulări de fum și gaze toxice.”  au transmis reprezentanții ISU Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Nicușor Dan a interzis un jurnalist la Cotroceni: ”Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări!” / „Am o singură supărare!”

astăzi, 09:24

Un jurnalist a fost declarat persona non grata la Cotroceni. Anunțul a fost făcut de președintele Nicușor Dan la finalul conferinței de presă de marți seara, chiar în momentul în ca...

Doliu în învățământul botoșănean: ”A plecat dintre noi la doar 33 de ani!” / ”Fetița mea iubită, îngerul meu din cer…”

astăzi, 08:43

Durere sfâșietoare într-o familie din Botoșani, dar și în colectivul greu încercat acum de plecarea la cele veșnice a unei tinere care avea toată viața înainte. Era...

Harta României fără Botoșani, dacă se aplică "planul Benea": 26 de județe ar putea să dispară, care este criteriul invocat de PSD!

astăzi, 08:05

România ar putea rămâne cu numai 15 județe, în loc de 41, dacă reforma administrativ-teritorială discutată în PSD ar fi aplicată într-o formă care să urmeze model...