Bărbat găsit mort în Cimitirul „Pacea”. Poliția a demarat o anchetă (fotogalerie)

Un bărbat de 63 de ani, din comuna Lunca, a fost găsit mort în Cimitirul „Pacea” din municipiul Botoșani, vineri dimineață, a confirmat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), Delia Nenișcu.

Potrivit sursei citate, bărbatul prezenta leziuni în momentul identificării acestuia de către organele de anchetă.

„Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor in care a survenit decesul, fiind dispusă si efectuarea unei autopsii. Din primele date, se pare că făcea parte din categoria persoanelor fața adăpost”, a precizat Nenișcu.

Un martor susține că bărbatul ar fi fost implicat, joi, într-o altercație cu un tânăr recent eliberat din închisoare, conflictul izbucnind de la o sticlă cu spirt. În acest context, bărbatul de 63 de ani ar fi fost lovit de mai multe ori. Corpul neînsuflețit prezintă o plagă la nivelul capului, însă cauza morții va fi stabilită cu exactitate de medicii legiști.




 

 

Spune-ne opinia ta