Bărbat găsit fără suflare în Parcul Tineretului!

Bărbat găsit fără suflare în Parcul Tineretului!

   Foto: Arhiva Stiri.Botosani.ro

A mers să își viziteze fratele dar l-a găsit fără suflare. Macabra descoperire a fost făcută, vineri după-amiază, într-un apartament din Parcul Tineretului, din municipiul Botoșani.

Bărbatul decedat avea 61 de ani și locuia singur, fiind cunoscut ca și consumator de băuturi alcoolice. Fratele său îl mai vizita uneori. Vineri a trecut pe la acesta pentru a vedea ce face dar când a intrat în apartament l-a găsit într-una dintre camere căzut.

A sunat la 112, la fața locului ajungând în scurt timp o ambulanță dar cadrele medicale nu au putut decât să constate decesul.

Polițiștii au deschis un dosar pentru moarte suspectă, iar în urma efectuării necrospiei medicii legiști vor stabili cauza decesului. 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

astăzi, 15:55

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

astăzi, 15:11

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...

Valeriu Iftime, întrebat dacă l-ar vrea pe MM Stoica la FC Botoșani! ”Un tip foarte inteligent, cunoaște fotbalul!”

astăzi, 13:18

MM Stoica a început la Oțelul în anul 1992, acolo unde a fost timp de 10 ani în funcția de director executiv. În 2002 a ajuns la clubul patronat de Gigi Becali, unde a lucrat...