Bărbat de 66 de ani decedat într-un incendiu izbucnit în propria casă

Un bărbat în vârstă de 66 de ani, din localitatea Stroiești, comuna Lunca, și-a pierdut viața într-un incendiu care i-a cuprins locuința, marți dimineață, anunță Dorina Lupu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) din Botoșani.

Alarma a fost dată cu puțin timp înainte de ora 06:00, de către un vecin.

La fața locului au ajuns în cel mai scurt timp Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Lunca, un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

„La sosirea forțelor de intervenție, casa ardea în totalitate. Întrucât existau informații că proprietarul nu a reușit să iasă din locuință deoarece avea probleme locomotorii, pompierii au început căutările concomitent cu acțiunea de stingere. Din nefericire, bărbatul a fost găsit decedat în interiorul casei”, adaugă Dorina Lupu.

Cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Premieră la Botoșani: Ella Nistor oferă publicului un spectacol despre satul bunicilor. „Este o reîntoarcere la rădăcini” (Foto, Video)

Tuesday, 10 November 2026

„Satul e țara. Satul e tezaurul de adevăr și de poezie în care se păstrează neprefăcut și viu sufletul nostru etnic. Acolo e tradiția și folclorul...”, afirma în 1928 ...

Un tânăr șef la cârma unei instituții din Botoșani: „Intenționez să candidez” (Video)

Friday, 6 November 2026

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala Botoșani are, începând cu data de 5 noiembrie, un nou șef, după ce fosta conducere a ieșit la pensie. Este vor...

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...