Bărbat anchetat după ce a tras cu pistolul asupra unui grup de tineri, rănindu-l pe unul dintre aceștia

Un bărbat de 20 de ani este cercetat pentru două infracțiuni de Poliția Orașului Săveni, după ce a tras cu un pistol cu aer comprimat într-un grup de tineri, rănindu-l pe unul dintre aceștia, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).

Potrivit sursei citate, fapta a fost comisă sâmbătă, în timp ce suspectul se deplasa cu mașina, ca pasager, în localitatea Bozieni. Tinerii asupra cărora a îndreptat arma se deplasa pe marginea părții carosabile.

„După comiterea faptei, tânărul a aruncat arma, ulterior, aceasta fiind găsită de către polițiști. Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, rana provocata fiind superficială”, precizează IPJ Botoșani.

El este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și lovire sau alte violențe. În funcție de rezultate, vor fi dispuse măsuri legale.

 

Spune-ne opinia ta