Autoutilitară cuprinsă de flăcări într-un cartier din Botoșani, două femei au suferit atacuri de panică! (Foto)

O autoutilitară, parcată pe strada Artur Enășescu din municipiul Botoșani, a luat foc, în urmă cu puțin timp. Alarma a fost dată chiar de proprietarul vehiculului.

La caz s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, dar și o ambulanță aparținând SAJ Botoșani.

Aceștia au constatat faptul că ardeau partea din față autoutilitarei, dar și aproximativ doi metri pătrați din peretele de scândură al unei case.

 

Pompierii au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă. Din cauza căldurii emanate, a fost afectată și una dintre ferestrele locuinței.

Proprietara casei, o femeie în vârstă de 92 de ani, dar și soția proprietarului vehiculului, în vârstă 31 ani, au primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajul SAJ, deoarece au suferit atacuri de panică. Aceste au refuzat transportul la spital. 

Cel mai probabil evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit.

Pentru a preveni incendiile auto, recomandăm respectarea următoarelor măsuri:

  1. verificaţi instalaţia electrică;
  2. asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;
  3. verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;
  4. nu faceți improvizații la instalația electrică;
  5. verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.







 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mireasa cu 31 de copii la nuntă! O imagine inedită într-o biserică din Botoșani! - FOTO

astăzi, 09:52

Mirele, Șerban, este angajat în cadrul MApN, iar mireasa a fost înconjurată nu doar de familie și de cei dragi, ci și de scumpii săi elevi din clasa a IV-a C (alternativa educațional...

Directorul Nova Apaserv: ”Sper și am toată încrederea că de duminică va fi apă în Botoșani!”

astăzi, 09:01

Lucrările de modernizare a rețelei de alimentare cu apă în municipiul Botoșani sunt în grafic, anunță directorul Nova Apaserv, Alin Cirimpei. Proiectul vizează înlocuirea a...

Un botoșănean a obținut Locui I la Campionatul Internațional de Pizza 2026! ”Sunt foarte emoționat!” / ”Suntem mândri de tine!”

astăzi, 08:23

Competiția internațională, care s-a desfășurat pe 29 și 30 octombrie la Romexpo, în București, a devenit locul de întâlnire a pasionaților de pizza, unde talentul, tehnica ș...