Autospecială cu deținuți, implicată într-un accident rutier! FOTO

Un accident în care a fost implicată o autospecială care transporta deținuți s-a produs, marți dimineață, pe Calea Națională din municipiul Botoșani, la intersecția de la Rompetrol. 

În accidentul rutier a fost implicată o autospecială aparținând Penitenciarului Botoșani, care transporta deținuți către instanță, martorii precizând că mașina avea semnale acustice și luminoase. 

Autospeciala circula pe strada Petru Rareș, iar la intersecția cu Calea Națională s-a izbit într-un autoturism VW Passat care venea dinspre Iași. Potrivit primelor cercetări, se pare că autospeciala avea prioritate și a intrat în intersecție pe culoarea verde a semaforului, în timp ce autoturismul Passat ar fi forțat culoarea galbenă. Cu toate acestea, chiar dacă autoturismul ar fi prins câteva secunde din culoarea verde, duba cu deținuți era deja în intersecție, cu semnalele acustice și luminoase pornite.

La fața locului s-au prezentat mai multe echipaje de Poliție, precum și un echipaj al SMURD, care a acordat primele îngrijiri persoanei rănite întrucât, în urma impactului, un deținut din autospeciala Penitenciarului a avut nevoie de îngrijiri. În VW Passat se aflau trei persoane - conducătorul auto, soția și o fetiță de aproximativ patru ani. Autoturismul a fost avariat în partea din față, însă persoanele aflate în mașină au scăpat nevătămate.

La fața locului a fost solicitat și un echipaj de jandarmi pentru a asigura securitatea pe timpul cât deținuții au fost transferați în altă autospecială. Poliţiştii au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului rutier.






 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

astăzi, 19:28

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

astăzi, 18:45

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

astăzi, 18:16

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...