Alertă într-o comună din Botoșani, după ce lucrurile dintr-o bucătărie de vară au luat foc!

La fața locului au ajuns pompierii din Trușești, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din comună.

Un incendiu a izbucnit, duminică după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Durnești. Bunurile dintr-o bucătărie de vară au fost cuprinse de flăcări.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu o autospecială de stingere și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din comună.

Pompierii au constatat faptul că ardeau bunurile dintr-o cameră și au acționat rapid, astfel încât flăcările să nu se extindă.

 

Totodată, au înlăturat pericolul de explozie, din magazie fiind scoase trei butelii.

Cel mai probabil probabil, evenimentul s-a produs după ce mai multe materiale combustibile așezate lângă o sobă încinsă s-au aprins.

Pentru siguranța dumneavoastră și pentru a vă proteja casa de un posibil incendiu, aveți grijă la modul de exploatare a sistemelor și a mijloacelor de încălzire.

Nu așezați materiale combustibile în spaţiile dintre sobă şi perete!

Nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului!

Nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba și evitaţi supraîncărcarea acesteia!

Nu puneți hainele la uscat, pe sobă!

Amplasaţi, în faţa sobelor cu lemne, o cutie metalică: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse sau a jarului, care ar putea incendia materialele combustibile din apropiere.

Nu aprindeți focul cu benzină.

Stingeți focul dacă părăsiţi locuința sau înainte de a adormi!


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Povestea incredibilă a tânărului din Botoșani agresat și șantajat după ce a fost atras într-un loc izolat: A fost ”ademenit” de o fată!

astăzi, 11:49

În continuarea cercetărilor demarate ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, șantaj, influențarea declarațiilor, instigare la lovire sau alt...

Autoturism în valoare de peste 80.000 de euro furat din Elveția, descoperit în județul Botoșani! - VIDEO

astăzi, 11:29

În data de 10 noiembrie, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, în cooperare cu cei din cadrul Sectorului Poliției de FrontierÄ...

Nicușor Dan a interzis un jurnalist la Cotroceni: ”Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări!” / „Am o singură supărare!”

astăzi, 09:24

Un jurnalist a fost declarat persona non grata la Cotroceni. Anunțul a fost făcut de președintele Nicușor Dan la finalul conferinței de presă de marți seara, chiar în momentul în ca...