Accident soldat cu două victime, după o explozie de cauciuc al unei cisterne cu motorină

Un grav accident rutier a avut loc, luni dimineață, în apropiere de localitatea Unțeni, din județul Botoșani. Au fost implicate un autoturism și o cisternă încărcată cu motorină a societății Cristal, impactul soldându-se cu două victime.

Evenimentul s-a petrecut în jurul orei 10:40. Potrivit anchetatorilor, un cauciuc al cisternei a explodat în mers, mastodontul oprindu-se brusc, iar autoturismul, care rula în spatele său, a intrat în coliziune cu acesta.

În urma impactului, două persoane au fost rănite și transportate la spital în stare gravă, cu două ambulanțe de terapie intensivă mobilă ale SMURD.

La fața locului au intervenit și pompierii, pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriei autoturismului. De asemenea, s-au luat masuri pentru prevenirea unei situații de urgență.

Polițiștii au demarat cercetările și măsurătorile pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor producerii accidentului, traficul fiind blocat în ambele sensuri, la ora scrierii prezentei.

S-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.







 

 

Spune-ne opinia ta