Accident provocat de un tânăr de 21 de ani în stare de ebrietate

La data de 22 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că pe drumul județean D.J. 208 I, în comuna Vorona, a avut loc un accident de circulație, soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto este posibil să se afle sub influența băuturilor alcoolice.

Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit următoarea situație de fapt:

Un tânăr, de 21 de ani, în timp ce se deplasa cu un autoturism, pe drumul județean D.J. 208 I, în comuna Vorona, ar fi acroșat un alt autoturism care era parcat pe marginea părții carosabile, producându-i pagube materiale.

Tânărul a fost testat cu apartul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice.

(Comunicat IPJ Botoșani)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Geanina Lăcrămioara DASCĂLU: De ce avem nevoie de educație financiară? Cum ne salvează regulile banilor de la faliment atunci când prețurile o iau razna?

Tuesday, 27 October 2026

Cine nu înțelege regulile de bază ale banilor ajunge, inevitabil, să plătească scump din propriul buzunar. Educația financiară nu înseamnă matematică grea și nici formule complic...

Cristina Ciobănașu, în lacrimi după declarația Ruxandrei Ion: „Ai fost fetița pe care mi-am dorit-o întotdeauna!”

Tuesday, 27 October 2026

Cristina Ciobănașu, actrița născută în Vorona Botoșanilor, căreia participarea la emisiunea ”Dansez pentru tine”, pe când avea doar 12 ani, avea să îi schimbe via...

Tehnicianul arădenilor, înainte de meciul din Cupă cu FC Botoșani: ”Nu cred că Marius Croitoru este un antrenor sub presiune în acest moment!”

Tuesday, 27 October 2026

Partida UTA Arad – FC Botoșani are loc astăzi, 27 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Francisc Neuman”. Duelul va conta pentru runda a II-a din Grupa A Cupa Români...