Accident la beție cu mașina pusă sub sechestru

Un accident rutier soldat cu pagube materiale a avut lot, miercuri, pe Bulevardul Victoriei din municipiul Dorohoi. Un șofer în stare de ebrietate a lovit un copac cu mașina.

Potrivit echipajului de poliție direcționat la fața locului, conducătorul auto, în vârstă de 34 de ani, din localitate, care se deplasa pe strada Dumbrava Roșie înspre sensul giratoriu, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a intrat în impact cu o bordură, apoi a ricoșat într-un copac.

„În urma impactului au rezultat doar pagube materiale. Fiind testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a precizat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

Oficialul a adăugat că, din verificările efectuate în baza de date, autoturismul în cauză figura cu mențiunea „Sechestru”, motiv pentru care certificatul de înmatriculare a fost reținut.

„Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, a afirmat Nenișcu.

 

Spune-ne opinia ta