Accident între două mașini în Botoșani, un bărbat a fost transportat la spital!

Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe Bulevardul Mihai Eminescu, din municipiul Botoșani. În eveniment au fost implicate două mașini, în care se aflau, în total, trei persoane.

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și două ambulanțe aparținând SAJ Botoșani.

Aceștia au constatat faptul că șoferul uneia dintre mașini, în vârstă de 42 de ani, era în interior și avea nevoie de ajutor. Acesta nu era încarcerat, dar era semiconștient. Pompierii l-au scos din autoturism, fiind preluat de un echipaj medical și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

La Unitatea de Primiri Urgențe Botoșani a Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoşani a ajuns și soția celuilalt conducător auto.

Pompierii au acționat pentru înlăturarea pericolului de incendiu.


 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O sobă defectă i-a lăsat fără acoperiș deasupra capului în pragul iernii! – FOTO

astăzi, 11:44

Un incendiu s-a produs, în această dimineață, într-o casă din localitatea Ibăneasa, comuna Știubieni. La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Sta...

ANAF adună datele despre veniturile reale ale bugetarilor!

astăzi, 11:32

Până la data de 30 octombrie 2026, instituțiile și autoritățile publice au obligația legală de a transmite datele privind veniturile salariale ale personalului angajat în luna septe...

Percheziții domiciliare în Botoșani: Bijuterii în valoare de 1.732.000 lei identificate de polițiști!

astăzi, 10:48

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Botoșani au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Botoșani, într-un...