Accident într-o intersecție din municipiul Botoșani: Scuter pus la pământ, două victime la spital!

Lipsa de prioritate a fost cauza unui accident rutier produs sâmbătă la amiază pe o stradă din municipiul Botoșani. Două persoane au ajuns la spital, iar șoferului vinovat i s-a suspendat permisul de conducere, polițiștii deschizând și un dosar penal în cazul său. 

Accident într-o intersecție din municipiul Botoșani: Scuter pus la pământ, două victime la spital!

   Foto: RADAR BOTOSANI OFICIAL (Control trafic)

Un scuter pe care se aflau două persoane a fost izbit de un autoturism care nu a acordat prioritate. Totul s-a petrecut sâmbătă la amiază, în intersecția dintre strada Independenței cu strada Grivița, din municipiul Botoșani. 

Conducătorul auto în vârstă de 34 de ani, aflat la volanul unui autoturism Audi, nu a acordat prioritate scuterului pe care se aflau cele două persoane.

În urma impactului, cele două persoane de pe scuter, cu vârste de 36 şi 37 de ani, au fost rănite. La fața locului s-a deplasat un echipaj UPU-SMURD care a acordat primul ajutor, victimele fiind apoi transportate la spital, unde au fost diagnosticate cu contuzii la membre. Poliția a demarat cercetări pentru a stabili condițiile exacte în care s-a produs accidentul, conducătorul auto alegându-se cu un dosar penal și cu permisul suspendat.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Este hram în biserica ridicată de un fost președinte de Tribunal, cunoscută pentru cele 22 de turnulețe! – GALERIE FOTO

Saturday, 7 November 2026

Este albă, impunătoare, de o frumusețe care îți taie răsuflarea. Biserica ”Sfinții Voievozi” din municipiul Botoșani se zărește de departe, în albul maiestuos al zidur...

Nu a stat departe de concubină și a fost plasat sub control judiciar!

Saturday, 7 November 2026

La data de 06 noiembrie 2026, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare din cadrul Poliției Municipiului Botoșani și a dispus măsura controlului judiciar pentru o ...

O locuință și un depozit de cereale protejate de flăcări, incendiu izbucnit la Știubieni! (Foto)

Saturday, 7 November 2026

Un incendiu s-a produs astăzi, în jurul prânzului, într-o casă din localitatea Știubieni. Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări. În momentul producerii eve...