Accident în urmă cu scurt timp: Doi răniți au ajuns la spital după ce mașinile în care se aflau s-au ciocnit (foto)

În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, în care se aflau trei persoane. Două dintre acestea - o femeie și șoferul uneia dintre mașini - au fost transportate la spital pentru îngrijiri.

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe DN 29 Botoșani - Săveni.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, una de descarcerare și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD, dar și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

Aceștia au constatat că toate persoanele erau ieșite din autoturisme.

 

O femeie în vârstă de 51 de ani, pasageră într-unul dintre autoturisme, dar și unul dintre conducătorii auto, de 20 de ani, aveau nevoie de îngrijiri medicale.
 



Femeia a fost preluată și transportată la spital de echipajul TIM-SMURD.

Tânărul a ajuns și el la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate, cu echipajul SAJ.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autoturismelor.

Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Doctore, e urgent!

astăzi, 07:15

Un doctor aude la telefon vocea familiara a unui coleg: - Avem nevoie de un al patrulea la poker. - Vin imediat, zice doctorul. Pe cand se imbraca, sotia intreaba: - E ceva grav? - Desigur. Deja s...

Calendar ortodox 11 noiembrie - Sfântul Mare Mucenic Mina; Sfinţii Mucenici Victor, Vichentie şi Ştefanida; Sfântul Cuvios Teodor Studitul

astăzi, 07:00

Sfântul Mina a trăit pe vremea lui Diocleţian şi Maximian (286- 305) şi era din Egipt, creştin cu cre­dinţa, iar cu slujba ostaş din ceata tribunului Firmilian, aflându-se cu tr...

Dominic Fritz, după ce Sahra Wagenknecht a cerut ca Germania să nu mai plătească alocații pentru copiii românilor: ”Dacă i-o tăiaţi zidarului din Botoşani….”

Tuesday, 10 November 2026

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a reacţionat marţi la declaraţiile politicienei germane Sahra Wagenknecht, fondatoarea unui partid populist de stânga, care a cerut ca Germania să nu mai pl...