Un accident rutier a avut loc, sâmbătă seară, în intersecția dintre Bulevardul Mihai Eminescu și strada Nicolae Iorga din municipiul Botoșani.
Conform echipajului de poliție direcționat la fața locului, un conducător auto în vârstă de 21 de ani, din municipiul Suceava, se deplasa dinspre Bazar și a virat dreapta, însă nu a respectat semnificația indicatorului „Cedează trecerea”, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care se deplasa regulamentar.
În urma impactului, nu au rezultat decât pagube materiale. A intervenit și un echipaj de pompieri, care a asigurat măsurile de prevenire a izbucnirii unui incendiu (PSI).
„Conducătorul auto a fost sancționat cu amendă în cuantum de 870 de lei. Ca măsură complementară, s-a dispus reținerea permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile”, a precizat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean din Botoșani.