Un accident petrecut, miercuri seara, pe raza localității Cătămărăști Deal, s-a soldat cu rănirea unui bărbat care, potrivit martorilor, s-ar fi aflat pe carosabil în momentul în care a fost izbit de un autoturism Opel care circula către Botoșani, pietonul angajându-se în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure.
Victima, un bărbat în vârstă de 51 de ani, a suferit răni grave în urma accidentului. Chiar dacă martorii au spus că bărbatul se afla sub influența băuturilor alcoolice, acest lucru urmează să se stabilească în urma investigațiilor medicale. Victima a fost preluată și transportată la Unitatea de Primire a Urgențelor, fiind diagnosticată cu traumatism cranian, plagă la nivelul capului, fiind în prezent în comă profundă.
Cel care a acordat victimei primul ajutor a fost un pompier aflat în timpul liber. Plt. maj. Ovidiu Câniparu a fost alături de victimă până la sosirea echipajului medical. Pompierul, subofițer în cadrul Detașamentuluii de Pompieri Botoșani, venea de la Dorohoi și a oprit la locului accidentului.
Potrivit IPJ Botoșani, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, atât acestuia cât şi victimei fiindu-le ulterior recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Foto: RADAR BOTOSANI OFICIAL (Control trafic)