Un accident rutier cu pagube însemnate a avut loc joi dimineață! O vacă a pătruns brusc pe carosabil, ieșind chiar înaintea unei ambulanțe care se deplasa către Iași cu un pacient în stare gravă.
Incidentul s-a produs în localitatea Popricani. În urma impactului violent, vaca a murit, în timp ce ambulanța a suferit avarii importante.
Echipajul de la Ambulanță optase pentru drumul mai scurt către Iași (prin Prăjeni), pentru a mări astfel șansele pacientei. Din fericire, cadrele medicale nu au fost rănite, iar starea pacientei nu a fost afectată, asta în special pentru că toți purtau centurile de siguranță.
Pentru a asigura transportul pacientei către Institutul de Boli Cardiovasculare, a fost solicitat un echipaj de la Iași. "In cursul zilei de ieri, dimineata, la Popricani a avut loc un accident rutier. O ambulanta de la Botosani a avut o ciocnire cu un animal, cu o vaca, iar ambulanta a fost avariata. Din fericire, in urma acestui accident nu au existat persoane ranite. Pacientul care se afla in ambulanta a fost preluat de o alta ambulanta, fiind transportat la Iasi. Astfel, in urma impactului, nu s-au inregistrat victime omenesti, doar ambulanta fiind avariata", precizeaza medicii Spitalului "Sf. Spiridon" din Iasi. Cazul a intrat în vizorul reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, care au deschis o anchetă. Aceştia îl vor amenda pe stăpânul animalului nesupravegheat. Tot săteanul ar putea fi obligat să achite şi cheltuielile de reparare a ambulanţei.
Accident grav: Ambulanță avariată după ce o vacă i-a ieșit brusc în față!
Marina Halit Thursday, 20 September 2018 EvenimentSpune-ne opinia ta
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.78 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici