Accident cumplit pe un câmp. Un bărbat a murit, iar un altul a fost grav rănit

Un bărbat de 70 de ani a murit, iar un altul de 63 a fost grav rănit după un accident grav pe un câmp aproape de Botoșani. Cei doi se întorceau de la muncile câmpului cu o căruță de pe un imaș din marginea satului Costești cu căruța plină cu iarbă cosită.

La coborârea unei pante, frâna de la căruță a cedat, iaratelajul a venit peste cal, care s-a speriat. 

Din cauza înclinației dealului, calul cu tot cu atelaj au pornit necontrolat la vale, iar bărbatul de 70 de ani a încercat să le oprească. Din păcate, a fost lovit de oiște în piept, după care trântit la pământ, iar roțile căruței au trecut peste el. Ulterior, atelajul s-a răsturnat cu tot cu celălalt bărbat, la câteva zeci de metri distanță.

 

Oamenii din sat au sărit în ajutorul celor doi, apelând la serviciul 112. La fața locului au ajuns două ambulanțe, dintre care una cu medic SMURD. Bărbatul aflat în atelaj a fost preluat și transportat la spital cu traumatisme craniene, faciale și de membre, în timp ce bărbatul lovit de căruță a fost găsit în stop cardio respirator. Cadrele medicale au început imediat manevrele de resuscitare, dar fără rezultat.

Cazul a intrat în atenția poliției, care a deschis dosar pentru ucidere din culpă.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bijuterii din argint: testul 30-10-7 înainte de alegere

astăzi, 19:50

O fotografie îți arată designul, însă nu și cum se comportă piesa în rutina ta. Testul 30–10–7 înseamnă 30 de secunde pentru specificații, 10 minute pentru c...

Valeriu Iftime a prins curaj după victoria cu UTA: „Nicio echipă nu ne-a făcut pe fotbal”

astăzi, 18:13

Valeriu Iftime, acţionarul celor de la FC Botoşani, s-a declarat încântat de prestaţia echipei sale în victoria cu UTA Arad şi a vorbit cu optimism despre şansele moldovenilor d...

Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider / De la Kiev se anunță că Zelenski „are sprijinul poporului ucrainean”!

astăzi, 17:05

Preşedintele american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că este timpul ca Ucraina ''să aibă un nou lider'', el criticându-l pe omologul său Volodimir Zelenski şi con...