Accident cumplit la Suceava; Cinci tineri au murit după ce maşina în care erau a intrat sub un tir!

Nenorocirea s-a înregistrat în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 2.00, pe raza localităţii Vadu Moldovei, din județul Suceava. Victimele, toţi băieţi, au vârste cuprinse între 17 şi 21 de ani.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, cinci persoane au murit încarcerate, după ce mașina în care se aflau a intrat sub un TIR înmatriculat în Turcia.

"La locul accidentului am identificat 5 persoane încarcerate, toate din autoturism. Din nefericire, toate cele 5 victime nu mai aveau semne vitale, cu leziuni extrem de grave, iar ulterior personalul medical a declarat decesul acestora. Autoturismul a fost grav avariat, iar echipa de descarcerare a lucrat zeci de minute pentru extragerea celor 5 din fiarele contorsionate. La fața locului au intervenit modulul SMURD de la Detașamentului de Pompieri Fălticeni, cu autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD, și două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, Alin Găleată.

Potrivit IPJ Suceava, la volanul mașinii se afla un tânăr de 21 de ani, din comuna Râșca. Acesta a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu autotractorul cu semiremorcă condus regulamentar de un bărbat de 55 de ani.

"În urma impactului, a rezultat decesul conducătorul auto și a 4 pasageri din autoturism, respectiv 3 minori de 17 ani, toți trei din comuna Bogdănești și un tânăr de 18 ani, din comuna Râșca", informează IPJ Suceava.

Conducătorul autotractorului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce se întâmplă cu spațiile comerciale după dispariția sălilor de joc din orașe

astăzi, 08:34

De la sală de joc la alt tip de activitate Multe dintre aceste spații se află la parterul clădirilor, în zone cu vizibilitate bună și acces direct din stradă. Aceste caracteristici le ...

Antreprenor: „Botoșani, Bacău, Buzău n-au nicio șansă pe termen lung” / „Orașele astea trebuie lăsate să moară”

astăzi, 08:01

Adrian Gârmacea, antreprenor din Bacău, susține că România va trebui să accepte că unele orașe și localități care pierd populație nu pot fi susținute la nesfârșit prin in...

Copilăria „Uriașului” din Botoșani: O minge peticită, cireșe furate și zile întregi petrecute în fața blocului!

astăzi, 07:32

Alin Alexuc-Ciurariu a petrecut mai bine de două decenii într-o lume în care forța, disciplina și sacrificiile fac parte din rutina zilnică. A reprezentat România la patru ediți...