Accident grav la Curtești, intervin pompierii SMURD, traficul în zonă se desfășoară cu dificultate! (Foto, Video)

Un grav accident rutier s-a produs, în urmă cu scurt timp, la Curtești. La fața locului s-au deplasat echipele de intervenție – pompieri, polițiști și personalul medical SMURD.  

În evenimentul rutier au fost implicate două mașini, una dintre ele oprindu-se într-un cap de pod.

În urma coliziunii, două persoane au suferit răni și au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

La locul accidentului au intervenit două echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani, cu două autospeciale de intervenție, un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă SMURD și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.

 

Una dintre victime, rămasă încarcerată într-unul dintre autoturisme, a fost extrasă în siguranță de către pompieri, fiind predată echipajului de Terapie Intensiva Mobilă SMURD. Cea de-a doua persoană rănită, aflată în același vehicul, a fost preluată de echipajul de ambulanță pentru acordarea primului ajutor și transportul la spital.

Pentru prevenirea unui incendiu, pompierii au deconectat bornele bateriilor celor două autovehicule implicate în accident.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani atrage atenția asupra importanței respectării regulilor de circulație pentru prevenirea unor astfel de evenimente.

Pompierii militari rămân mobilizați 24/24 pentru a răspunde rapid oricărei situații de urgență și pentru a acorda ajutor specializat celor aflați în pericol.







 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

Saturday, 31 October 2026

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

Saturday, 31 October 2026

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

Saturday, 31 October 2026

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...