Accident cu victimă între Săveni și Ungureni, după o depășire imprudentă

Un eveniment rutier soldat cu o victimă a avut loc, luni dimineață, pe drumul ce face legătura între localitățile Săveni și Ungureni.

Potrivit echipajului de poliție direcționat la fața locului, un bărbat, în vârstă de 45 de ani, se deplasa cu autoturismul pe DN 29, direcția de deplasare dinspre Ungureni înspre Săveni, s-ar fi angajat în depășirea unui autoturism, moment în care ar fi intrat în coliziune cu un autoturism care venea din sens opus.

 

În urma coliziunii dintre cele două autovehicule, un tânăr, în vârstă de 28 de ani, pasager în autoturismul care venea din sens opus, a fost rănit și transportat la spital.

„Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri. Polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

Sursa FOTO: Radar Botoșani Oficial 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...

Noul prefect a depus jurământul, Dan Șlincu: „Problemele botoșănenilor nu au culoare politică” (Foto, Video)

Monday, 2 November 2026

Luni dimineață, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Botoșani. În funcția de prefect al ...

Un șef de la Drumuri Naționale Botoșani despre pregătirile de iarnă: „Lumea ia acasă tot ce poate” / „Ar fi sfinte” (Video)

Friday, 30 October 2026

Ing. Liviu Mihalache, șef adjunct al Secției de Drumuri Naționale Botoșani, a vorbit în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural despre pregătirile pentru iarna 2026 – 2027. Acesta...