A rămas fără locuință în prag de iarnă, din cauza neglijenței

Vecinii au văzut flăcările și au sunat la 112.

A făcut focul în curte și l-a lăsat nesupravegheat. Fiind aproape de casă, flăcările s-au extins la acoperiș, dar și la bunurile dintr-o încăpere.

Greșeala aparține unui bărbat din localitatea Vâlcelele, comuna Brăești. Vecinii au văzut că îi arde locuința și au sunat după ajutor la pompieri. 

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Salvatorii au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la întreaga locuinţă.

 

„Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea gospodăriilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile poate avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor. În astfel de cazuri, flăcările se pot extinde rapid, iar în condiții de vânt, incendiile de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie”, precizează reprezentanții ISU.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

astăzi, 17:35

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

astăzi, 15:55

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

astăzi, 15:11

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...