A lovit un biciclist, apoi a fugit de la locul faptei: Ce au descoperit polițiștii când l-au găsit pe șofer!

Biciclistul a ajuns la spital, iar șoferul în vârstă de 23 de ani a fost depistat la scurt timp, la domiciliul unui prieten.

În cursul zilei de joi, un bărbat de 43 de ani se deplasa în calitate de biciclist pe drumul naţional DN 29 C, pe raza localităţii Mihăileni. Ajuns la intersecţie cu un drum comunal, nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de vehiculul care circula regulamentar în faţa sa, împrejurare în care a fost acroşat la partea din spate de un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani.
 
În urma producerii accidentului, biciclistul a suferit vătămări corporale, fiind transportat la o unitate spitalicească pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Conducătorul auto de 23 de ani a părăsit locul producerii accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, fiind identificat la scurt timp la domiciliul unui prieten, pe raza localităţii Cândeşti.

S-a procedat la testarea alcoolscopică a acestuia, rezultatul fiind negativ. Totodată s-a efectuat şi testarea alcoolscopică a biciclistului, rezultatul fiind de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
"În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţartea organelor de poliţie", a precizat inspector de poliție Maria Carp, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botosani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru, după meciul cu Oțelul Galați: ”De plecat nu plec!” / Este vina mea, nu a lor!”

Monday, 9 November 2026

Marius Croitoru a tras primele concluzii după ce echipa lui a reușit să scoată un punct din duelul de pe teren propriu, cu Oțelul Galați, scor 1-1, în ultima etapă a turului sezonului reg...

Comunicat de presă Piscicola S.A. - lansare proiect

Monday, 9 November 2026

  SC PISCICOLA S.A., cu sediu în str. I.C. Brătianu, nr. 125, Botoșani, anunță lansarea implementării proiectului” Sprijin pentru serviciile de mediu furnizate de Ferma pisc...

Au fost reluate lucrările la viitoarea Biserică „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Botoșani!

Monday, 9 November 2026

Lucrările de construire a viitoarei Biserici „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din municipiul Botoșani au fost reluate, după o perioadă de întrerupere. Constructorul a...