A furat mașina celui cu care a băut, apoi a ieșit în fața unei șoferițe care circula regulamentar!

Botoșăneanul în vârstă de 21 de ani a fost pus sub acuzare pentru mai multe infracțiuni după ce a provocat un accident la ieșirea dintr-o benzinărie.

Tânărul din Corni, județul Botoșani, a provocat accidentul la ieșirea din benzinăria OMV din zona Sadova, la marginea DN 17, Suceava – Ardeal. Polițiștii au constatat că tânărul nu are permis de conducere, era beat, iar mașina era furată.

În noaptea de 20 spre 21 iunie, la ora 3.30, Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sunată prin 112 de către o femeie panicată, care a sesizat că a fost implicată într-un accident, iar celălalt șofer este băut.

 

Femeia care a sunat la 112 este din Baia Mare și circula la volanul unui autoturism VW, din direcția Câmpulung spre Vatra Dornei.

Din cercetările ulterioare a rezultat că șoferul unui Audi a ieșit din parcarea OMV de la Sadova fără a se asigura și fără a acorda prioritate VW-ului condus regulamentar de femeia din Baia Mare.

Din fericire, din accident nu au rezultat răniți, deși inițial o persoană din mașina de Baia Mare a acuzat o stare de leșin.   

Cu privire la șoferul de pe Audi, polițiștii au constatat în scurt timp că acesta este un adevărat pericol public.

Costinel P., în vârstă de 21 de ani, din Corni - Botoșani era băut, etilotestul indicând valoarea de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat că același tânăr din Botoșani nu este posesor de permis de conducere pentru vreo categorie auto.

Tânărul de 21 de ani a fost condus de polițiști la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde i-au fost recoltate două mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.

Pe parcursul cercetărilor polițiștii aveau să afle că mașina condusă de tânărul băut și fără permis îi aparține unui bărbat din satul sucevean Bănești.

Acesta din urmă a relatat că a băut joi noapte la o pensiune din Câmpulung Moldovenesc alături de amicul cu care s-a cazat, iar acesta i-a furat la un moment dat mașina.

Polițiștii au întocmit dosar penal privind infracțiunile „conducere fără permis”, „conducere sub influența alcoolului” și „furt în scop de folosință”.

Ancheta continuă sub coordonarea unui procuror, fiind probabil ca în acest caz să se ajungă la măsuri preventivă față de ”șoferul” pericol public, scrie Monitorul de Suceava.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Flăcări pe câmp în această seară, pompierii militari chemați în ajutor! - FOTO, VIDEO

Sunday, 22 March 2026

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Botoșani au intervenit, duminică seară, pentru a stinge un incendiu de vegetație uscată izbucnit pe un câmp dintre localitățile Răchiți și...

Hermannstadt - FC Botoșani 3-0: Umilință la Sibiu, la scor de neprezentare!

Sunday, 22 March 2026

Cu o echipă a celor de la Botoșani care rar a pus probleme, Hermannstadt a fost periculoasă în două rânduri chiar în startul meciului, la încercările lui Sergiu Buș. Mold...

Gestul unui stareț din Botoșani pentru voluntarii care participau, sâmbătă, la o activitate voluntară de împădurire!

Sunday, 22 March 2026

Membrii Asociației ”Botoșani la Pas” au fost sâmbătă, 21 martie, alături de jandarmii botoșăneni, la o acțiune de împădurire, cu ocazia Zilei Internaționale a Păduri...

-->