A fost identificat agresorul adolescentului de 17 ani, înjunghiat vineri în plină stradă!

În cursul zilei de astăzi, agresorul va fi prezentat instanţei de judecată, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

În cursul zilei de marți, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Botoşani au emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr de 17 ani, din comuna Avrămeni, acesta fiind bănuit de comiterea unei infracţiuni de lovire.
 
Din cercetări a rezultat că la data de 31 mai 2019, acesta, în timp ce se afla pe strada Scipione Bădescu, din municipiul Botoşani, pe fondul unui conflict anterior, folosind un obiect tăietor, a lovit în abdomen un minor de 17 ani. Ulterior, victima a fost transportată la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.
 
"În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, urmând ca în cursul zilei de astăzi tânărul să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive", a precizat inspector de poliție Maria Carp, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

Pacientul a fost transportat la Urgențe, fiind diagnosticat cu plagă înțepată prin înjunghiere, flanc drept, penetrantă, pacientul prezentând lichid în peritoneu. A fost dus direct în sala de operații, în prezent minorul fiind în afara pericolului.

Citeste si Botoșani: Adolescent la spital, după ce a fost înjunghiat în plină stradă!

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...