A ajuns la Urgențe pe propriile picioare, după ce butelia i-a explodat în față!

A suferit arsuri de gradul I și II pe față și mâini, după ce a butelia pe care voia să o schimbe a explodat. Bărbatul în vârstă de 62 de ani, din localitatea Manolești, a reușit să le uimească pe cadrele medicale în momentul în care s-a prezentat în Unitatea de Primire Urgențe pe propriile picioare.

„Surprinzător, pacientul a ajuns pe propriile picioare, cu o maşină personală. A suferit arsuri de gradele I şi II pe faţă şi mâini și a fost internat în cadrul compartimentului de chirurgie plastică pentru tratament de specialiate”, a declarat un asistent din cadrul UPU-SMURD Botoșani. 

Incidentul în urma căruia a suferit arsurile s-a petrecut în gospodărie, atunci când bărbatul s-a apucat să schimbe o butelie. După ce a terminat, a vrut să verifice cu o brichetă etanșeitatea furtunului, moment în care s-a declanșat explozia. Cu toate că a suferit arsuri grave, bărbatul a avut putere să cheme o rudă și să o roage să-l ducă la spital. 

Cadrele medicale i-au acordat primele îngrijiri, însă urmează investigații amănunțite, pentru a se stabili dacă există și alte efecte ale exploziei. 


 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O firmă din Botoșani care are angajați din Sri Lanka, verificată de polițiști!

Friday, 13 November 2026

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat miercuri, 11 noiembrie a.c., o acțiune de control la o so...

Un patron din Botoșani a rămas fără autorizația de mediu, pentru colectare necorespunzătoare a deșeurilor! (Foto)

Friday, 13 November 2026

Ca urmare a Planului de acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pent...

Urmărire ca în filme la Botoșani: Polițiștii au prins și băgat în arest un contrabandist, după mai multe focuri de armă! (Foto)

Friday, 13 November 2026

Pentru a evita controlul și a scăpa de răspundere, un bărbat suspectat de implicare în activități de contrabandă a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor de frontieră, a avari...