A ajuns la Urgențe după o înțepătură de albină. Ce sfat i-au dat medicii!

Un bărbat în vârstă de 52 de ani a ajuns, sâmbătă, la Unitatea de Primire a Urgențelor Botoșani, acesta simțindu-se rău în urma unei înțepături de albine. Întrucât, imediat ce a văzut că starea se agravează, bărbatul a urcat în mașină și a plecat singur la Urgențe, medicii i-au spus că gestul este unul foarte riscant, în orice moment putând provoca un accident.

Sâmbătă, bărbatul se afla în curtea casei sale, în comuna Răchiți, când a simțit o înțepătură puternică în zona ochiului stâng. La scurt timp au apărut dureri de cap, stări de greață și amețeală, ochiul umflându-se rapid. Pentru a ajunge mai repede la medic, bărbatul a urcat la volanul mașinii personale și a pornit către spital, unde a primit imediat îngrijiri de specialitate.

Pacientul a fost monitorizat până când a revenit la parametri normali, nefiind necesară internarea. I s-a atras atenția, însă, că în cazul unei înțepături de albină sau viespe oricând se poate instala șocul anafilactic, astfel încât nu este recomandat ca persoana respectivă să urce la volan, riscând un accident rutier care ar pune în pericol nu doar viața sa, ci și pe a altor participanți la trafic.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Echiparea barului: forme, grosimi și profile de pahare adaptate fiecărui tip de băutură

astăzi, 21:04

Listele obișnuite de pahare numără forme, dar lasă în plan secund volumul, manevrarea și locul de depozitare. Într-un bar, toate acestea intră în aceeași decizie: ce servești...

Cum alegi un ceas Casio de damă pentru ținutele de zi cu zi?

astăzi, 20:48

Un ceas purtat zi de zi trebuie să fie mai mult decât un accesoriu care îți arată ora. Este acel detaliu care completează o ținută, reflectă stilul personal și rămâne practi...

Un elev din Botoșani se află pe locul 10 la Jocurile Olimpice de Tineret din Dakar! (Foto)

astăzi, 19:40

Tânărul atlet român Liviu Isache a încheiat pe locul 10 finala probei de 3000 m, cu timpul de 9:16.66, la cea de-a IV-a ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret, desfășurată la Da...