A ajuns la spital după ce a căzut într-o gură de canal acoperită cu zăpadă!

Acccidentul de muncă s-a produs în curtea unei firme din municipiul Botoșani, unde muncitorul efectuase o intervenție la sistemul de supraveghere.

În data de 09.02.2017, I. Marius, in vârstă de 28 ani, angajat ca tehnician echipamente de calcul şi reţele la S.C. ICE Ccomputers S.R.L. Botoşani,  a efectuat o intervenţie la sistemul de supraveghere al unui beneficiar din municipiul Botoşani, Aleea George Enescu nr. 5. În jurul orei 10:00, în timp ce părăsea locaţia clientului şi se deplasa spre maşină, a călcat pe o gură de canal amplasată la ieşirea din perimetrul unităţii. Gura de canal era acoperită cu un strat de zăpadă, capacul a cedat sub greutatea acestuia, iar lucrătorul a căzut prin gura de canal şi s-a accidentat in zona toracică.

A fost transportat la Serviciul de Urgenţe al Spitalul Judeţean Mavromati pentru îngrijiri de specialitate.

"Circumstanţele şi cauzele evenimentului urmează a fi stabilite de către comisia de cercetare constituită la nivelul angajatorului, urmând  ca Inspectoratul Teritorial de Muncă să avizeze concluziile acesteia, conform prevederilor Legii  nr. 319 din 2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă actualizată şi H.G. 1425 din 2006 actualizată, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006", a precizat Stelian Metler, inspector-șef în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoşani.

                                        

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Orașul în care asociațiile de proprietari pot cere căsuțe pentru pisicile fără stăpân din jurul blocurilor. Cum funcționează proiectul!

astăzi, 10:57

Se întâmplă în Arad, unde, în jurul blocurilor, pisicile sunt deja o prezență obișnuită. Pentru unii dintre locatari, animalele fac parte din comunitate și sunt îng...

Ministrul Educației: Avem niște situații îngrozitoare. Vine părintele și îi dictează profesorului că ”Gigel al meu este clar de 9.50!”

astăzi, 10:12

Sorin Costreie, ministrul Educației și Cercetării, a vorbit despre părinții care pun presiune asupra profesorilor și a precizat că „avem niște situații îngrozitoare”. &bdquo...

ASTĂZI: UTA – FC Botoșani: Confruntare în premieră cu arădenii în Cupa României!

astăzi, 09:13

Partida UTA Arad – FC Botoșani are loc astăzi, 27 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Francisc Neuman”. Duelul va conta pentru runda a II-a din Grupa A Cupa Români...