A ajuns la spital după ce a căzut în gol de pe acoperișul casei

Un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din Albești, a ajuns în stare gravă la spital după ce a căzut în gol de pe acoperișul propriei case.

Acesta se afla pe casă, unde încerca să monteze o bucată de tablă pe acoperiș. La un moment dat, bărbatul a scăpat bormașina din mână și a încercat, printr-o mișcare bruscă, să o prindă, însă s-a dezechilibrat și a căzut în gol de la aproape șase metri.

Membrii familiei au chemat imediat o Ambulanță, cadrele medicale acordându-i primul ajutor victimei, după care au transportat-o la Urgențe, unde a fost diagnosticat cu fracturi costale, traumatisme la față și șold, fiind internat în secția de chirurgie generală.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...