26 de localități din Botoșani, sub COD PORTOCALIU valabil până la ora 19.00!

Meteorologii au emis o avertizare nowcasting de tip COD PORTOCALIU, valabilă până la ora 19:00  pentru  Dorohoi, Hudești, Suharău, Havârna, Ibănești, Șendriceni, Vârfu Câmpului, Cristinești, Dersca, George Enescu, Hilișeu-Horia, Păltiniș, Broscăuți, Mileanca, Pomârla, Darabani, Mihăileni, Corlăteni, Cândești, Cordăreni, Viișoara, Brăești, Concești, Văculești, Lozna și Dimăcheni.

Sunt prognozate: averse torențiale care vor acumula peste 25...30 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului care vor depăși la rafală 70…80 km/h, vijelie, grindină.

 

Populația din localitățile vizate a fost alarmată prin sistemul RO-ALERT.

Evoluţia fenomenelor meteorologice prognozate este permanent monitorizată atât prin Centrul Operaţional al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, cât și în teren de către Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență.

Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite pentru a interveni în cel mai scurt timp în sprijinul cetățenilor.

ISU Botoșani recomandă:

▪închideți toate ferestrele locuinței

▪în cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, nu încercați să le traversați prin apă și nu vă apropiați de malurile acestora

▪evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare și a elementelor de construcție ce pot fi ușor dislocate

▪sistați activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime

▪evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ;

▪urmăriți la posturile radio/tv buletinele meteorologice şi recomandările autorităţilor;

▪în cazul unei situații de urgență reale, sesizați evenimentul la numărul unic 112.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro FURTUNĂ: https://fiipregatit.ro/ghiduri/furtuna-despre-8-6#siguranta-in-caz-de-furtuna-23, INUNDAȚII fiipregatit.ro/ghid/ghid-inundatie/ sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

astăzi, 20:58

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

astăzi, 19:26

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

astăzi, 19:09

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...