Ziua Porților Deschise la Extensia Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Botoşani!

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează miercuri, 22 aprilie 2026, începând cu ora 12:30, în Aula Magna a Colegiului Național „A.T. Laurian” din Botoșani, evenimentul „Ziua Porților Deschise la Extensia UAIC din Botoșani”.

Evenimentul se adresează elevilor de liceu, părinților, profesorilor, reprezentanților instituțiilor publice și mediului socio-economic, precum și tuturor persoanelor interesate să urmeze studii universitare în cadrul Extensiei UAIC din Botoșani.

În deschiderea evenimentului vor susține alocuțiuni reprezentanți ai Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, ai Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, precum și ai autorităților publice locale și județene.

 

Programul va include o sesiune de prezentare a Extensiei UAIC din Botoșani și a ofertei educaționale disponibile la nivel local, precum și o sesiune dedicată parcursului educațional în învățământul superior. De asemenea, va avea loc masa rotundă „Universitatea și mediul socio-economic și instituțional – nevoi, așteptări și direcții de colaborare”, care va reuni reprezentanți ai mediului academic, ai administrației publice, ai învățământului preuniversitar și ai sectorului socio-economic.

Un moment distinct al evenimentului va fi dedicat dialogului direct cu elevii și viitorii candidați, care vor avea ocazia să afle informații despre oportunitățile de continuare a studiilor superioare, fie în Iași, fie în cadrul Extensiei din Botoșani. Totodată, participanții vor putea interacționa cu actuali studenți și absolvenți ai Extensiei, precum și cu cadre didactice ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Evenimentul urmărește consolidarea legăturilor dintre mediul universitar, învățământul preuniversitar, administrația publică și mediul socio-economic local, cu scopul informării și orientării academice și profesionale a tinerilor, precum și al promovării rolului învățământului superior în dezvoltarea comunității botoșănene.

În cadrul Extensiei UAIC din Botoșani, candidații la admiterea din anul 2026 pot opta pentru programe de studii organizate în domeniul științelor economice și administrative. Oferta educațională include programul de licență Administrație publică (în domeniul Ştiinţe administrative), precum și programul de masterat Negocieri – Relații Publice (în domeniul Marketing).

Perioada de admitere, sesiunea iulie 2026, este următoarea: 13–18 iulie 2026 – înscrierea candidaților; 19–31 iulie 2026 – selecția candidaților și afișarea rezultatelor pentru toate tururile de confirmări. Locurile neocupate după sesiunea de admitere din iulie vor fi scoase la concurs în perioada 1–3 septembrie 2026.

Informațiile complete despre oferta de studii pentru anul universitar 2026–2027, precum și despre condițiile de admitere, sunt disponibile pe site-ul admitere.uaic.ro.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

In memoriam – Profesorul George Avăcăriței

astăzi, 12:52

Cu profundă tristețe, comunitatea Colegiului Național „A.T. Laurian” din Botoșani a primit vestea trecerii la cele veșnice a profesorului George Avăcăriței, un dascăl dedicat, un ...

Moldovean căutat într-un caz de trafic de migranți, descoperit și reținut în PTF Rădăuți Prut!

astăzi, 12:30

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut au depistat şi reţinut un cetățean moldovean, căutat de autorităţi, care este cercetat pentru săvârșirea i...

Un primar din Botoșani le cere oamenilor să facă cereri pentru a locui în noul bloc ANL!

astăzi, 11:31

Blocul de locuințe pentru tineri din Cucorăni, comuna Mihai Eminescu, a fost recepționat, lucrările sunt finalizate, urmând ca, imediat după primirea protocolului de predare de la ANL, Prim...