Ziua Internațională a Nonviolenței: Peste 300 de elevi au participat la un eveniment organizat de polițiștii botoșăneni!

Conștientizarea elevilor din învățământul liceal cu privire la efectele și riscurile asociate adoptării unui comportament delincvent rămâne scopul principal al demersului preventiv.

Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani, prin Biroul Siguranța Școlară, împreună cu Penitenciarul Botoșani și Serviciul de Probațiune Botoșani, continuă activitățile de informare și prevenire destinate elevilor de liceu. 

Ziua Internațională a Nonviolenței, marcată în fiecare an la data de 02 octombrie, a constituit prilejul reluării activităților în anul școlar 2025-2026, de către cele trei instituții.

Conștientizarea elevilor din învățământul liceal cu privire la efectele și riscurile asociate adoptării unui comportament delincvent rămâne scopul principal al demersului preventiv.

 

În acest context, joi – 02 octombrie, în cadrul unei activități – eveniment, desfășurată în municipiul Botoșani, factorii instituționali menționați au dezbătut cu elevii prezenți, aspecte legate de consecințele juridice, sociale și/sau psihoemoționale asociate comiterii de infracțiuni, noțiunea și limitele răspunderii penale în perioada minoratului, etc..

Un moment important în desfășurarea activităților rămâne interacțiunea cu persoane aflate în detenție, care participă la sesiunile de informare prin grija reprezentanților Penitenciarului Botoșani.

Evenimentul s-a desfășurat cu participarea a peste 300 de elevi (însoțiți de cadre didactice) ai mai multor unități de învățământ liceal din municipiu, cu precădere din clasele a IX a, fiind organizat cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani și al autorităților publice locale.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Nova Apaserv anunță DOUĂ ZILE fără apă în cele două municipii, dar și alte 21 de UAT-uri!

astăzi, 08:52

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29–31 octombrie 2026, pentru înlocuirea unei vane defecte de pe aducțiunea de apă brută Bu...

Botoșani, în topul județelor cu cei mai mulți pensionari agricultori care primesc indemnizație socială!

astăzi, 08:46

Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009...

LA MULȚI ANI! Îl sărbătorim astăzi pe scriitorul Georgică Manole!

astăzi, 08:16

Născut pe 26 octombrie 1952, în satul Popești, comuna Vrancea, Georgică Manole mărturisește astăzi că ținutul Botoșanilor l-a împlinit spiritual, i-a oferit bucuria scrisului și ...