Venituri rotunjite din meditații! Vezi ce prețuri se practică la Botoșani

 

Nivelul scăzut de salarizare determină tot mai mulți profesori botoșăneni să își rotunjească veniturile din meditații, această modalitate de a câștiga bani fiind considerată de unii ca un al doilea loc de muncă pe lângă cel de la școală.
Internetul este împânzit de anunțuri postate de dascăli care oferă meditații acasă sau la domiciliul elevului, iar astfel de anunțuri au început să apară și prin oraș, pe stâlpi sau pe panourile publicitare, profesorii neezitând să își lase datele de contact.

Fie că oferă meditatii pentru teme, pentru examenele naționale sau pentru admiterea la facultate, unii profesori garantează metode moderne și interactive de învățare, punând la dispoziție și materiale.

“Profesoara cu experienta didactica, autoare de auxiliar, ofer meditatii la limba si literatura romana pentru clasele V-VIII, punand la dispozitie materiale didactice pentru succesul elevului. Pret 40 lei/sedinta"




Profesoara de matematica si fizica cu 10 ani de experienta mediteaza elevi scoli generale si facultate. Deplasare la domiciliul elevului. Seriozitate si profesionalism. Preț: 50 de lei/ședință"

“Meditez la biologie pentru bacalaureat si admiterea la facultate (profesional, eficient, convenabil) la domiciliul elevului sau al meu. Pret: 40 lei/sedinta"

“Profesoara limba Engleza, ofer meditatii la limba Engleza si pregatire pentru teme, teste. Pret: 25 lei/sedinta"

“Profesor istorie-geografie, ofer meditatii la Istorie si Geografie pentru Tezele Unice, Bacalaureat, Facultate", sunt


doar cateva dintre mesajele postate pe Internet de profesori din judetul Botosani.

Si nu doar profesorii în activitate oferă meditații ci și cei ieșiți la pensie, care de asemenea vor să câștige un ban în plus, avand chiar și oferte.

“Profesoara pensionara, meditez elevi 1-12, orice nivel, pentru teme, lucrari, teze, bac. Experienta indelungata, rabdare si rezultate garantate. Reduceri pentru mai multe sedinte pe saptamana", este un alt anunț postat pe Internet de un fost cadru didactic din municipiul Botoșani.

Cei mai căutați profesori pentru meditații sunt cei de Limba și literatura română, matematică și limbi moderne.

Oferta este și pe măsura cererii, pentru că tot mai mulți părinți își trimit copiii la meditații, mai ales cei aflați în clasele terminale de gimnaziu sau liceu.

Dacă unii dascăli fac meditații individual, sunt și alții care pregătesc mai mulți elevi odată.

Tarifele diferă în funcție de anul de studiu, de nivel și disciplină, variind între 25 și 50 de lei pentru o ședință de două ore.

“Dacă ar fi să mă rezum doar la salariul pe care îl primesc ca profesor debutant nu aș reuși să mă descurc. Abia reușesc să îmi plătesc facturile și să îmi asigur traiul de la o lună la alta. Și în facultate am oferit meditații și așa am reușit să mă întrețin", a spus o profesoară intrată de curând în sistem.

La nivelul județului Botoșani, sunt circa 5.000 de cadre didactice. Salariul unui profesor debutant pornește de la 750 de lei, în timp ce un profesor cu peste 20 de ani la catedră ajunge să încaseze un salariu de circa 1.700 de lei.

Nu este de mirare că meditațiile s-au transformat într-o afacere care nu poate fi controlată de organele fiscale.

Drept dovadă, în anul 2012 la nivelul municipiului Botoșani erau înscriși în evidențele Fiscului doar 5 profesori care au declarat că obțin venituri din activități independente.

Finanțiștii spun că le este aproape imposibil să urmărească pe cei care obțin câștiguri în acest mod, astfel de cazuri fiind depistate doar dacă există sesizări.

Valoarea pieţei meditaţiilor în România este de circa 26.7 milioane de euro, ceea ce înseamnă 320 milioane de euro anual, potrivit unei cercetări făcute de compania Compania Daedalus Millward Brown.

 83% din această sumă este încasată de profesorii din mediul urban, în timp ce profesorii din mediul rural încasează 17%.



În Moldova, suma medie cheltuită lunar de o familie cu meditațiile copilului este de 189 de lei.


 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bolojan este noul președinte al PNL. Iftime intră în conducerea partidului!

Monday, 25 November 2024

Potrivit unor surse politice, liberalii au hotărât, în unanimitate, ca șefia PNL să fie preluată de șeful CJ Bihor, Ilie Bolojan. Potrivit surselor Antena 3 CNN, echipa lui Bolojan...

PNL Botoșani, Valeriu Iftime: „Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…”

Monday, 25 November 2024

„O altă situație care mă face să mă întreb dacă cei aflați la conducerea județului au avut ochii închiși când au făcut administrație. Chiar nu a văzut nimeni că oa...

FC Botoșani - Poli Iași 1-1. Remiză în derby-ul Moldovei!

Monday, 25 November 2024

Partida a început bine pentru elevii lui Liviu Ciobotariu, iar prima ocazie a avut-o în minutul 7, prin Chică-Roșă. Poli Iași a revenit cu replica, iar în minutul 11 Roman a lovi...