Un vis de nota 10! Tânăra din Botoșani admisă PRIMA la Academia Militară din București!

Un vis de nota 10! Tânăra din Botoșani admisă PRIMA la Academia Militară din București!

 Delia-Steliana Acălfoaie  

O muncă susținută, încredere în forțele proprii și, mai ales, o uriașă determinare pentru un vis care construiește viitorul.

Delia-Steliana Acălfoaie, din Podriga, comuna Drăgușeni, județul Botoșani, a fost elevă a Liceului Teoretic ”Dr. Mihai Ciucă” Săveni, apoi a Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare" Câmpulung Moldovenesc, unitate de învățământ pe care a absolvit-o în acest an.

Impresionant este că, dornică de a continua profesia în domeniul militar, Delia-Steliana a fost admisă prima, cu media 9,90, la Academia Tehnică Militară ”Ferdinand I" București, specializarea Construcții și fortificații.

 

A obținut nota 10 la toate cele trei discipline de la testul de verificare a cunoștințelor, iar faptul că a fost admisă prima la specializarea dorită a fost recompensa muncii depuse în cei patru ani de liceu.

”Cine ar fi crezut că și în ultima sută de metri poți fi redirecționat pe adevăratul tău drum? Am învățat că toate se întâmplă cu un scop. Uneori trăim experiențe pe care nu le considerăm necesare, dar care, în timp, se dovedesc a fi importante pentru cine devenim. Liceul nu e doar o școală a integralelor, a eseurilor și a cifrelor fără sfârșit. Este un întreg roman al experienței plin de căderi și reveniri. De aceea, astăzi privesc spre viitor cu încredere și bucurie, știind că pașii pe care îi voi face mă vor transforma în persoana care trebuie sa devin. Le sunt recunoscătoare oamenilor care au fost alături de mine în momentele de rătăcire, dar si celor care m-au ajutat sa obțin aceste rezultate", sunt cuvintele Deliei, motivaționale și deopotrivă încurajatoare pentru tinerii de astăzi.

Felicitări, Delia! Mult succes în continuare!


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

APIA: 24 septembrie 2026 – termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine!

astăzi, 10:03

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul județean Botoșani informează crescătorii de bovine și suine că 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru ...

Protest neautorizat al fermierilor în București, spun că sunt pregătiţi să stea mai multe zile în faţa Guvernului şi că nu se tem de amenzi!

astăzi, 09:40

Câteva sute de fermieri veniţi din toată ţara s-au adunat, marţi, înainte de ora 10.00, în zona Pieţei Victoriei, din Capitală, unde au fost mobilizate impresionante forţe ale...

21 de partide fără înfrângere și un titlu de campion: Puștiul cu origini botoșănene a devenit Campion Național la Șah!

astăzi, 08:24

„Eu m-am născut cu un talent de mic, calculez foarte mult. La șah îți trebuie foarte mult calcul și strategie. Eu șahul l-am învățat de la bunicul meu. Bunicul i-a spus tatăl...