Un elev din Botoșani a obținut premiul I în Tabăra națională de chimie

Un elev din Botoșani s-a întors cu premiul I de la mini-olimpiada ce a fost organizată în cadrul Taberei naționale de chimie ce s-a desfășurat în perioada 2-9 septembrie, la Timișoara.

Este vorba de elevul Dănuț Murariu, din clasa a X-a, de la Colegiul Național "M. Eminescu". La tabără au mai participat alți doi elevi de la același colegiu. 

Tabăra este organizată de Ministerul Educației și reprezintă o competiție de amploare națională prin care cei mai buni elevi din întreaga țară pot să își îmbunătățească și să își testeze cunoștințele dobândite la disciplina chimie.

Această tabără își propune motivarea pregătirii elevilor pentru marea performanță, selecția lotului național pentru concursurile internaționale de chimie și stimularea spiritului de competiție.

În cadrul taberei s-au desfășurat etape de pregătire teoretică și practică a elevilor, susținute de profesori din învățământul universitar și preuniversitar, finalizate cu un concurs prin care sunt desemnați cei mai buni elevi.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Alertă meteo de Cod Galben pentru județul Botoșani!

astăzi, 10:03

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de Cod Galben care vizează și județul Botoșani. Avertizarea meteo – Cod Galben de vânt puternic, este valabilă vine...

Atenție, șoferi! Elicopterul Poliției survolează astăzi arterele rutiere din județul Botoșani!

astăzi, 09:36

Acțiunile pentru creșterea siguranței rutiere continuă în județul Botoșani. Astăzi, 13 noiembrie, elicopterul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne survol...

Botoșănean căutat de polițiști după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors!

astăzi, 09:20

Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din municipiul Botoșani, este căutat de poliție după ce a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit. Oamenii legii, alertați de familie, fac apel...