Ultima zi în care absolvenţii clasei a VIII-a vor putea completa opţiunile în fişele de înscriere la liceu!

Marţi este ultima zi în care absolvenţii clasei a VIII-a care au susţinut evaluarea naţională vor putea completa opţiunile în fişele de înscriere, iar în 9 iulie va avea loc repartizarea computerizată a candidaţilor la licee, potrivit news.ro.

Din 29 iunie şi până în 3 iulie, absolvenţii clasei a VIII-a şi părinţii acestora, asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a, pot putea completa opţiunile în fişele de înscriere la liceu, aceeaşi procedură fiind parcursă şi de elevii care doresc să fie admişi în licee din alt judeţ.

 

Ministerul Educaţiei Naţionale recomandă completarea fişei cu un număr suficient de opţiuni pentru a evita situaţiile nedorite, precizând că numărul total de locuri alocat în învăţământul liceal de stat este suficient pentru repartizarea tuturor candidaţilor, condiţia esenţială fiind exprimarea unor opţiuni realiste.

Potrivit calendarului repartizării computerizate la liceu, 4 iulie este ultima zi pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere judeţean, în 5 iulie centrele de admitere judeţene / al municipiului Bucureşti vor transmite Centrului Naţional de Admitere baza de date, iar în 6 iulie va avea loc corectarea erorilor şi confirmarea încheierii modificărilor în aplicaţia informatică centralizată.

În 9 iulie vor fi afişate rezultate candidaţilor repartizaţi în învăţământul liceal de stat. Unităţile de învăţământ gimnazial vor afişa listele cu absolvenţii repartizaţi din şcolile respective şi lista cu locurile neocupate în unităţile de învăţământul liceal de stat din judeţe/municipiul Bucureşti.

În perioada 10 - 13 iulie, absolvenţii clasei a VIII-a îşi vor putea depune dosarele de înscriere în unităţile de învăţământ liceal în care au fost repartizaţi. În perioada 16-18 iulie, comisia judeţeană de admitere va rezolva toate cazurile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată, dar şi situaţiile candidaţilor care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen şi ale candidaţilor care nu au participat deloc sau au participat, dar nu au fost repartizaţi computerizat.

 

Repartizarea candidaţilor pe locurile speciale pentru romi, dar şi înscrierea şi repartizarea candidaţilor pentru învăţământul special sunt programate în zilele de 5 şi 6 iulie.

A două etapă de admitere, dedicată absolvenţilor clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizaţi în etapa anterioară, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior, va avea loc în 7 septembrie.

 

Rezultatele examenului de Evaluare Naţională 2018 au fost anunţate în 23 iunie şi arată că 73,6% dintre elevii care au susţinut examenul au reuşit să obţină medii mai mari sau egale cu 5.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Polițiștii botoșăneni sunt la datorie zi și noapte, peste 50 de sesizări ale cetățenilor în ultimele 24 de ore! (Foto, Video)

astăzi, 10:52

Siguranța comunității este protejată zi și noapte prin prezența activă a polițiștilor în teren și prin acțiuni care au scopul de a preveni faptele antisociale și de a menține ordine...

Lovitură la Botoșani! Valeriu Iftime a luat în calcul să îl dea afară pe Marius Croitoru: „Mă tot gândesc”

astăzi, 09:14

FC Botoșani traversează o perioadă dificilă în SuperLigă, iar înfrângerea cu Petrolul, scor 1-3, a provocat o reacție dură din partea finanțatorului Valeriu Iftime. Moldov...

Festivalul concurs “Singing and Living” și-a desemnat câștigătorii! (Foto)

astăzi, 08:40

Ca parte a unei educații ancorate în valori autentice, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” Botoșani a desfășurat a III-a ediție interregională a Festival...