Trei elevi din Botoşani vor susţine examenele naţionale în condiţii speciale

Trei elevi ce provin de la unităţi de învăţământ din judeţul Botoşani vor susţine examenele naţionale din sesiunea din vară în condiţii speciale.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean, din cauza unor probleme de sănătate un elev din Dorohoi va susţine Evaluarea Naţională la domiciliu. De asemenea, alţi doi candidaţi care susţin examenul de Bacalaureat au solicitat să susţină probele scrise în condiţii speciale, tot din cauza unor probleme de sănătate.

“Ca în fiecare an există şi situaţii excepţionale de susţinere a Evaluării Naţionale sau a examenului de Bacalaureat. S-au înregistrat, deocamdată, foarte puţine cazuri, elevi care au solicitat asistenţă specială sau mărirea timpului de lucru la probele scrise ale examenului de Bacalaureat”, a precizat Ciprian Manolache, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Evaluarea Naţională începe pe 19 iunie, iar probele scrise la Bacalaureat pe 26 iunie.

 

Spune-ne opinia ta