Tineri artişti botoşăneni premiaţi pentru măiestrie şi imaginaţie în redarea sportului olimpic

De 18 ani în România se desfăşoară un concurs de pictură menit să apropie două manifestări specific umane despre care se spune că nu prea au multe în comun: sportul şi arta. Poate la bază nu au, dar, când vine vorba despre excelenţă, performerii din ambele domenii ajung să-şi găsească numeroase asemănări.

Lucrările realizate de micii artişti pentru concursul naţional de pictură dedicat jocurilor olimpice o demonstrează din plin. Competiţia, intitulată Concurs Naţional de Arte Plastice „Jocurile Olimpice în imaginaţia copiilor” s-a desfăşurat în acest an în condiţii aparte.

 

Organizat de Comitetul Olimpic şi Sportiv Roman (C.O.S.R.), prin Academia Olimpica Română (A.O.R.), evenimentul este sprijinit de Ministerului Educaţiei şi Cercetării (M.E.C.), precum şi de structura naţională a Comitetului Internaţional Olimpic.

Din cauza pandemiei informarea elevilor s-a realizat prin intermediul inspectoratelor şcolare judeţene, lucrările au fost transmise prin poştă sau curier pe adresa forului olimpic, iar jurizarea a avut loc la data de 16 noiembrie. Câştigătorii au fost anunţaţi online, iar premiile, constând în materiale de pictură, albume de artă şi diplome, vor fi trimise, spun organizatorii, prin intermediul unei firme de curierat.

În faza finală a concursului au ajuns peste 470 de lucrări din 24 de judeţe, înscrise pe trei categorii de vârsta: 6-10 ani, 11-14 ani si 15-18 ani. Dintre acestea, doar 44 de lucrări au fost premiate de un juriu format din artişti şi profesori de educaţie plastică din cadrul Uniunii Artiştilor Plastici, Ministerului Educaţiei, sau ai unor unităţi şcolare din Giurgiu, Arad sau Bucureşti. La fiecare categorie s-au acordat patru premii, din care unul special, şi 10 menţiuni.

La categoria liceului, artiştii de la „Ştefan Luchian” Botoşani au câştigat 6 din cele 14 distincţii. Sub coordonarea profesorului Genoveva Dolhescu, Alin Rudei a primit Premiul Special, Premiul I a fost adjudecat de Andreea Hriţcu, Premiul II de Mihaela Gavril,  în timp ce Cosmina Buraga şi Richard Onofrei au câştigat două menţiuni.

Tot cu o menţiune a fost distinsă lucrarea Dariei Apotrosoaei, realizată sub coordonarea profesorului Adina Strugariu, aceştia completând echipa artiştilor de la „Ştefan Luchian”.

La categoria gimnaziului trebuie lăudată botoşăneanca Bianca Jijie, care a câştigat o menţiune sub coordonarea profesorului Alina Simona Gavril, de la Şcoala Gimnazială nr.11.  Lucrările vorbesc cel mai bine despre imaginaţia şi, mai ales, despre măiestria de a reda cele imaginate din olimpiada sportivilor.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mihai Chiruță, botoșăneanul care câștigă prima medalie din istoria canotajului românesc în proba de simplu masculin!

astăzi, 20:23

A scris istorie. Din nou! Tot el, în 2024, obținea calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, după 48 de ani de absență în proba de simplu masculin la canotaj. Duminică, botoș...

Poliția în alertă, femeie din Botoșani dispărută: Duminică dimineață a plecat la biserică și nu s-a mai întors acasă!

astăzi, 19:56

Duminică, la ora 17:15, lucratorii Politiei municipiului Botosani au fost sesizati prin SNUAU 112, de catre numitul Dumitru Constantin, de 66 ani, domiciliat in municipiul Botosani, cu privire la fap...

Tiana Cilibiu câștigă Marele Trofeu „Vocea de Radio” și confirmă un an de excepție în muzica românească! (Foto)

astăzi, 19:31

Tânăra artistă Tiana Cilibiu, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național „A.T. Laurian” din Botoșani, a obținut Marele Trofeu al celei de-a III-a ediții a Festivalului N...