Testele anti-Covid făcute elevilor la școală nu vor fi plătite părinți, a declarat, marți, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
Potrivit datelor de la Ministerul Sănătății, aproape 178.000 de elevi sunt vaccinaţi cu cel puţin o doză, iar 147.000 au schema completă dintre cei peste 2,8 milioane de elevi care au început școala pe 13 septembrie.
Ministrul a spus că școlile trebuie să rămână deschise, cu prezență fizică, pentru a reduce pierderile suferite până acum în procesul de educație. Potrivit lui Cîmpeanu, dacă pentru acest lucru este nevoie de multe teste, iar statul ar urma să achite costurile.
„Sunt convins că situația poate fi puternic îmbunătățită din toate perspectivele. Important este să putem gestiona în echilibru, să putem ține școală deschisă cu prezența fizică cât mai mult timp posibil. Testarea elevilor se va aplică ori de câte ori apar cazuri simptomatice, contacți ai unor cazuri confirmare. Elevii nu se vor testa pe banii părinților. Nu există obligativitatea testării până la atingerea pragului de 6 la mie în localitate, există însă recomandare”, a explicat ministrul Sorin Cîmpeanu.